Smaranda, ghid de Slow Travel, un fel de “ia-o ușurel, bre”, trăiește pe repede înainte

Doar ea și-a mai amintit că ne știm de o viață și mă refer aici la viața ei, nu la a mea, pentru că Smaranda Băluț e un om foarte tânăr. Are 30 de ani, pe Catinca și Adela și face cuplu cu un curajos. Călin, soțul Smarandei și cel care face gogoși, merge la ski sau deschide cărări în pădure cu cele două fetițe, are cea mai glorioasă meserie din lume, e pompier.

Smaranda spune despre ea că a fost merchandiser, interpret, secretară şi referent marketing. Asta până când s-a apucat să facă turism, nu unul de masă, în care se bifează obiective și în care punctul culminant e un selfie de grup. Ea face Slow Travel.

Cred că sunt tot mai mulţi cei care vor să-şi facă timp pentru aşa ceva: un concediu mai mult sau mai puţin organizat, dar în care focusul nu este pe bifat atracţii turistice, ci mai degrabă experienţe!

Cei mai mulţi turiști străini ajung aici după ce au puricat bine Europa, au văzut cum se topesc gheţarii, au descoperit toate triburile ascunse din Africa, s-au dat de 7 ori cu cel mai mare vas de croazieră din lume şi totuşi….vecinul ăla enervant îi tot bâzâie la cap cu un hidden gem:România. Se enervează, se hotărăsc să o ia în calcul pentru la anu’, încep să se documenteze, văd că nu prea găsesc informaţii, toţi zic faptul că e mega ieftin, îşi construiesc tot felul de frici, cumpără o căruţă de medicamente pentru călătorie şi…ajung să plătească o căruţă de bani pentru un concediu în Europa de Est! Însă este acel concediu care cu siguranţă le-a dat peste cap aşteptările şi la care se vor gândi mult timp!, declară Smaranda Băluț.

- Slow Travel? Cât de retro sună asta? Cine mai are timp de luat viaţă la picior?

- Slow Travel sau "ia-o uşurel, bre!!", dar am mers pe varianta cu iz internaţional.
Retro?! Asta-i de bine! Pentru mine este mai degrabă o chestie de actualitate, îmbrăţişată de tot mai mulţi aventuroşi care au ajuns în stadiul ăla tihnit al vieţii, în care îşi permit să se bucure de lucrurile simple şi în care nu mai au chef să fie fugăriţi (de şefi, de copii, de tehnologie, de turism de masă, etc) :)) Cred că sunt tot mai mulţi cei care vor să-şi facă timp pentru aşa ceva: un concediu mai mult sau mai puţin organizat, dar în care focusul nu este pe bifat atracţii turistice, ci mai degrabă experienţe! Şi acestea nu trebuie să fie numeroase, ci mai degrabă inedite. Tot am dat-o în clişee! În fine, e foarte simpatic pentru mine să observ de exemplu că, pentru mulţi oameni din lumea asta, mulsul vacii a devenit o mare curiozitate; să nu mai zic de prezenţa laptelui nepasteurizat la micul dejun :))) Iar Românica noastră încă abundă de astfel de curiozităţi! Eu doar încerc să le pun într-o poveste! :))

- Cine eşti tu, Smaranda? De unde vii? Cum ai ajuns să fii ghid de carieră?

- Momentan încerc să fiu o mama full-time, dar văd că nu prea-mi iese: atât gândul, cât şi picioarele îmi cam fug şi la profesie! :))) Am noroc de o familie cu nervii tare şi de 2 fete minunate! :D
De venit nu prea ştiu de unde vin, dar îmi place unde sunt! M-am născut în Piatră Neamţ, am studiat la Cluj, că tot moldoveanu' zvânturatic, dar după vreo 6 ani m-am întors în Piatră - spre surprinderea tuturor! La Cluj m-am dus să mă fac translator interpret, dar nu prea mi-a ieşit! M-am înscris în primul an de facultate la un curs de ghid de turism, doar aşa, că să mai fug de gramatică franceză :))! Culmea a fost că imediat după absolvirea cursului am dat peste un personaj tare curajos - Radu, de la Retro Travel. Spun curajos pentru că nu oricine ar trimite o fătucă de vreo 20 de ani în capătul Maramureşului, cu vreo câţiva britanici care habar nu aveau ce-i aşteaptă şi cu o dubă mai mare cât casa (...mea de atunci)!!! Da, îi datorez multe lui Radu! M-a ajutat să îmi iau zborul şi îi voi fi mereu recunoscătoare!
Eh, Maramureşul mi s-a părut cam întunecat, am orbecăit ceva până să nimeresc căsuţa lui Ion de la Crucea din Poienile Izei. Aveam impresia că cineva sigur îşi bate joc de mine! GPS-uri nu cred că existau atunci (în fine, nu în lumea mea studenţească), iar harta eram prea mândră să o folosesc (eram deja ghid, totuşi!!)..Şi totuşi...mi-a luat aşa de puţin timp să înţeleg că sunt făcută pentru asta! Aveam impresia că trăisem într-o bulă, de fapt eram şi eu tot un fel de turist, doar că-mi revenea şi partea organizatorică, condusul, povestitul. Da, de 10 ani tot descopăr România: prin ochii străinilor, prin ochii mei, prin ai gazdelor, dar şi a agenţiilor de turism cu care colaborez. Fiecare are o perspectiva diferită şi cu siguranţă eu mai am încă foarte multe locuri pe care vreau să le iau mai la pas, aşa că nu cred că mă voi plictisi prea curând!
Am început "să fac carieră" în momentul în care am înţeles că nu sunt făcută să stau 8 ore pe zi într-un birou, holbandu-mă la un monitor. Am încercat, dar nu m-a ţinut mult. Erau prea multe lucruri faine în jurul meu, şi mai aveam şi impresia că pot mută munţii din loc! Aşa că am plecat...să-i străbat!

- Cui îi arăţi România? Ce fel de turişti ai cunoscut?

- Ghidez în limba engleză şi franceză, deci chestia asta mă limitează oarecum. Dar am avut turişti din multe colţuri ale lumii, buni, nebuni, prietenoşi, mofturoşi! De fapt, iniţial cred că asta m-a atras foarte tare la profesia mea: faptul că ajungi să socializezi cu oameni mulţi şi foarte diferiţi. Şi totuşi e mai mult decât socializare: ajungi să împărţi câteva zile bune din viaţă ta, cu nişte oameni total necunoscuţi, veniţi să-ţi decopere cultură, îndemnaţi mai degrabă de adrenalină decât de.agenţii de turism!  Glumesc, dar cred că 99% dintre ei îmi povestesc despre meclele ciudate pe care le fac prietenii sau rudele lor în momentul în care anunţă că urmează să plece în vacanţă în România.
Dacă ar fi să-I încadrez cumva, aş spune că majoritatea turiştilor mei sunt persoane trecute de 70 de ani, călători de profesie, cu venituri peste medie, dar care nu apreciază turismul de masă sau destinaţiile clasice.

- Cât rămân străinii pe aici? Ce-i aduce? Unde vor cei mai mulţi să ajungă?

- Mulţi pornesc spre România cu ideea că este “once în a lifetime destination”, petrec 7-12 zile, dar pleacă înapoi acasă cu gândul că se vor întoarce: să mai facă un colţişor de ţară, să arate şi familiei, să descopere singuri o zona, să retrăiască o experienţă anume, etc.
Cei mai mulţi cred că ajung aici după ce au puricat bine Europa, au văzut cum se topesc gheţarii, au descoperit toate triburile ascunse din Africa, s-au dat de 7 ori cu cel mai mare vas de croazieră din lume şi totuşi….vecinul ăla enervant îi tot bâzâie la cap cu un hidden gem: România. Se enervează, se hotărăsc să o ia în calcul pentru la anu’, încep să se documenteze, văd că nu prea găsesc informaţii, toţi zi că e mega ieftin, îşi construiesc tot felul de frici, cumpără o căruţă de medicamente pentru călătorie şi…ajung să plătească o căruţă de bani pentru un concediu în Europa de Est! Însă este acel concediu care cu siguranţă le-a dat peste cap aşteptările şi la care se vor gândi mult timp!
Cât despre destinaţii….depinde la cine ne referim: francezii iau Maramureşul la pas, de capul lor! Nemții se limitează de multe ori la Transilvania, britanicii testează câte puţin din fiecare, iar americanii spun Oh, my god! la tot pasul!

Sunt 4 zone vizitate, mari şi late, în ordinea preferinţelor aranjate: Transilvania, Maramureş, Bucovina şi Delta Dunării.

- Te-a enervat cineva tare? Mă refer la prejudecăţi cu care vin despre România. Cît de des le întîlneşti?

- Cred că e foarte greu să vii fără prejudecați într-o ţară precum România, mai ales că găseşti atât de puţină informaţie actualizată sau de calitate pe internet. Dar sigur, mă mai enervez şi eu! La început -2007- cred că mi se cam schimba faţa, mai ales la întrebări de genul “Dar şi voi aveţi televiziune prin cablu?! CNN în hotel?!!!”, dar cu timpul am învăţat să fiu mai răbdătoare sau să mă mai cizelez, după caz! Cu toţii au văzut documentarele despre orfelinatele româneşti; în plus mai ştiau despre Nadia sau Hagi. Nu prea-i poți învinovăţi. Şi când mai văd din fuga calului atâtea case cu wc în curte…ce să te mai enervezi?! Faci haz de necaz, e mai sănătos!

- Care sunt turiştii 'de preferat"? Din ce ţări provin?

- Nu am avut experienţă cu mulţi latini, dar cu siguranţă apreciez mult francezii: sunt plimbăreţi, cântăreţi, mănâncă orice, dansează, vin informaţi, ascultă răbdători ghidul…ce să mai?!...ştiu să se bucure de concediu!!
În mod curios, am însă şi o anumită afinitate pentru americani! ‘Or fi ei badjocoriti de mulţi pentru lipsa de cultură, însă majoritatea celor cu care am avut eu ocazia să călătoresc au fost foarte respectuoşi! Mai mult, pentru că s-au chinuit să zboare atât de departe, par să preţuiască fiecare moment petrecut departe de casă.

- Când există internetul care deţine supremaţia în informaţie, de ce mai este nevoie de un ghid?

- Din fericire pentru cei că mine (sau nu,…depinde cum pui problema!), internetul nu deţine supremaţia în ceea ce priveşte informaţia despre România. Şi cred că tocmai de asta mulţi ajung să apeleze la o agenţie de turism sau direct la un ghid. Dar nu cred că este vorba numai de asta. Cei care aleg să călătorească cu ghid cred că în primul rând se gândesc la faptul că, dacă tot au decis să meargă într-o destinaţie nouă, măcar să o descopere în profunzime: fără bătăi de cap cu organizarea, fără stresul barierei lingvistice şi însoţiţi de un personaj dispus să facă o prezentare complexă, obiectivă, dar şi să prevină – pe cât posibil – toate neplăcerile ce pot apărea într-un sejur. Poate fi foarte comod, din multe puncte de vedere!

- De unde culegi poveştile pe care le spui? Ce interesează?

- Nu am foarte multe poveşti standard, îmi place să cred că totul decurge că o conversaţie între mine şi turişti, mai degrabă decât o prezentare. Desigur, la grupurile mari..acest lucru e mai greu de realizat! Cred că au o notă foarte personală poveştilor pe care le spun, pentru că majoritatea au legătură cu ceea ce am descoperit, experimentat, trăit. Dar da, bineînţeles, am cules multe poveşti de la localnici sau de la alţi ghizi! (Andrei, povestitor şi GPS J)! O mică bârfă, o legendă, ceva picanterii…prind repede şi bine!

- Ai făcut facultatea la Cluj Napoca, ai lucrat într-o agenţie mare de turism şi totuşi te-ai retras acasă şi trăieşti într-o casă de lemn pe o coamă de deal. De aici pleci pe "slow-drumurile" tale. E corect să spun că ai preferat o viaţă “pe cont propriu”?

- Da, cam ăsta-i firul până acum! Încă din primul an de facultate mi-am găsit un job studenţesc şi am crescut treptat in ierarhia locurilor de muncă, în paralel cu pasiunea pentru ghidaj. La un momentat dat am realizat că pot trăi decent din ceea ce câştig în sezon, aşa că am renunţat la program fix şi şefi. Dar am renunţat şi la Cluj, încă nu ştiu de ce.

Important este că nu regret, din contra: acolo nu aş fi găsit tihna pe care o am acasă! Tihna care-i conturată de căsuţa din poveste (mulţi prieteni ne acuză că trăim într-o veşnică vacanţă, pentru că la noi în casă este cumva ca într-o cabană de munte), de dealurile din jur de care nu mă mai satur, de ai mei – care ne sunt de foarte mare ajutor când e vorba de copii, dar şi de lucrurile mărunte pe care le poţi observa cu uşurinţă într-un oraş care nu freamătă, ci care respiră firesc. Casa noastră-i o poveste! A început când m-am cunoscut cu Călin, am vizitat grădina în care acum locuim și am stabilit râzând că, dacă ar fi să facem vreodată copii, aici am vrea să îi creștem! Decizia de a o construinu știu când am luat-o, dar totul s-a întâmplat firesc și frumos. Tata a făcut proiectul, el a și ridicat-o, iar noi l-am ajutat cât am putut de mult. Am impresia că știu fiecare centimetru al casei, pentru că l-am studiat cu interes din toate unghiurile, în toate etapele construcției. este o casă făcută cu mult suflet, la care au contribuit oameni dragi nouă. Râd de una singură când îmi amintesc de aventurile pe care le-am avut cu dranița: nu găseam meșter, așa că s-a specializat Călin și și-a mai luat vreo trei prieteni ucenici pe lângă el. Bugetul pentru mobila de bucătărie l-am transformat în ziduri de grădină, încă mai fortificăm!!, așa că dulapurile făcute "pe genunchi" de tata ne sunt de mare folos. Le-am înveselit cu puțin verde, tot cu ajutorul unei prietene dragi. Acum sunt fițoasă, cu toată comoditatea aferentă nu m-aș mai muta într-o "cutie de chibrituri"! E greu la casă, nu te plictisești, dar simt că e micul nostru paradis, în care ne putem crește copiii fix așa cum ne imaginam: zăboveala în copaci, scormonit în pământ după râme, fugărit câinii și mâțele și plimbări cât cuprinde în pădurea din spatele casei (cu cățel, cu purcel, cu schiuri și săniuță, cu zmee și biciclete)!

Îmi place să cred că Piatra Neamţ-ul este oraşul din care pot evada cu uşurinţă (în două variante clare: slow sau fast !!) şi în care mă întorc cu drag (tocmai ce am fost într-un weekend de răsfăţ la Bucureşti, cu prietenele mele ). Da, cred că aici pot construi mai uşor o viaţă pe cont propiu şi momentan prefer acest lucru, deşi vine la pachet cu multe provocări!

- Nevastă de pompier? Ştii că nu puteam evita asta, nu? Unul pe drum, altul în foc. Complicat, nu?

- Oh, da! Zuper pomperu’! Nu prea ne plictisim noi, asta-i cert! Suntem foarte diferiţi, dar ne completăm destul de bine. Dacă nu ar fi fost Călin, probabil nu aş fi ajuns să fac o profesie din pasiunea mea. M-a susţinut de la bun început şi m-a încurajat să mă perfectionez. De multe ori a fost criticat pentru asta sau măcar bârfit, pentru că trăim totuşi într-o ţară încă conservatoare, unde nu-ţi vine să iei în serios bărbatu’ care rămâne acasă cu copchii în timp ce femeia lui plimbă străini pe coclauri!. Pot spune că am crescut împreună, ne cunoaştem foarte bine, dar avem poteci diferite. Însă poiana în care ne întâlnim e minunată!

PS: “Mi-a făcut mare plăcere să-mi ocup pauzele de seară cu acest mini decalog! Le numesc eu pauze, dar mai suferă şi ele mici întreruperi, aşa că s-ar putea să nu am un stil foarte cursiv.
Tocmai am realizat că tot ţie ţi-am acordat primul meu interviu, când abia vorbeam corect, dar îmi dădeam clar cu părerea despre frumuseţea naturii şi setea de adrenalină! Nici acum nu sunt foarte departe de adevăr, doar că s-a schimbat puţin tipul de adrenalină. Nu am mai vorbit de mult despre mine, cred că mi-ai făcut poftă de treaba! Fug să o înscriu pe Adela la creşă :)
Nu ştiu dacă m-am lungit prea tare sau nu cu răspunsurile, le putem ajusta la nevoie!
Îţi mulţumesc!
Smaranda”

PPS: Totul bine, Smaranda, take it easy! Și mulțumesc și eu!