Sincer, acum un an pe vremea asta nu prea știam ce înseamnă via ferrata și, la fel de sincer, nici nu eram tare curioasă să aflu. Tot auzeam că se vorbea prin casă, Ticu începuse să lucreze la proiect încă din toamna lui 2016, pricepusem că e complicat, că se cară tone de cabluri și că fixarea lor e treabă de meseriași. Procesul urma să fie minim invaziv pentru peretele de stâncă, dar se urmărea obținerea unei structuri de maximă siguranță pentru eventualii curajoși, un fel de treabă pe care o au de făcut niște chirurgi de elită. De aici și până la a-mi închipui că povestea asta va avea legătură cu mine nu era cale lungă, era doar exclus.
Never say never, clar.
Traseul a fost inaugurat într-o zi de vineri, 30 iunie 2017 și de atunci tot citesc despre Via Ferrata Astragalus, cel mai nou traseu de aventură pentru pasionaţii de munte şi escaladă. Eroare, îmi vine să completez. La mine a funcționat doar aceeași bună și sfântă curiozitate cu care am mers pe toate drumurile.
Am încercat mai întâi traseul scurt, folosit în mod obișnuit pentru coborâre, sau ca antrenament. L-am repetat împreună cu copiii și mi s-a părut că e destul. Pentru mine, neantrenată pentru escaladă, fără mare istoric în "palmares" era și asta o performanță. Până într-o zi perfectă, cu lumina de miere pe care o are doar soarele de toamnă o poate avea.
Mi-a luat cam 3 ore să urc până în vârf, cu tot cu opririle pentru apă, opriri în locuri din care nu-ți mai vine să pleci -nu neapărat pentru că nu mai poți- pur și simplu pentru că oriunde ai sta să te odihnești ceea ce vezi în jur îți blochează la maxim toate simțurile. Peisajul desăvârșit, aerul tare de acolo, de aproape de nori, culorile, cabana devenită din ce în ce mai mică, în depărtare.
Și începi să crezi că ești altfel, că ești bun, că ai lumea la picioare (lumea e oricum, cu adevărat, chiar la picioarele tale), că nu există decât: mai sus, mai bine, mai sigur. Ce lecturi motivaționale? Care strategie de HR?! Uitați de ele. Ieșiți la o via ferrata, oriunde găsiți una și vă veți lămuri repede; încercarea de a face traseul până la capăt are mai mult efect decât un manual corporatist, ca să nu mai spun de timpul pierdut la cine știe ce cursuri de dezvoltare personală.
Via Ferrata are pe toată lungimea un cablu zincat fixat în stâncă, de care se prind sistemele de siguranță, iar acolo unde traseul permite exită trepte metalice pentru o ascensiune mai ușoară. Echipament obligatoriu: cască de protecție și ham. Le puteți achiziționa, asta ar fi o variantă bună pentru cei care vor dori să repete experiența, dar se pot și închiria.
Eu sigur mă voi întoarce, în primul rând pentru că fetele mele au descoperit cât de #cool este să faci sport așa- știu, era de așteptat, sunt totuși "fetele lui tata"-, în al doilea, la fel de important, pentru că pe o via ferrata și un pudel arată ca o căprioară. Poze ca cele de pe traseu, inclusiv pentru PR, obții mai rar. Ha!
Și acum câteva informații serioase:
Via ferrata Astragalus este situată în inima Rezervației Naturale Cheile Șugăului – Munticelu, localitatea Bicaz Chei (județul Neamț).
Adevărat muzeu în aer liber, această rezervație situată în imediata vecinătate aParcului Național Cheile Bicazului – Hășmaș se individualizează printr-un peisaj montan unic și un patrimoniu natural excepțional, pe o suprafață relativ mică. Caracteristica rezervației este dată de densitatea și varietatea speciilor vegetale și animale de interes comunitar și național (rare, foarte rare, endemice), fenomen favorizat atât de poziționarea bio-geografică, dar și de condițiile locale (relief, climă, sol, antropizare scăzută și reparabilă).
Via Ferrata Astragalus aduce o noutate absolută pentru România – o activitate de aventură și recreere în natură, o combinație dintre escaladă și drumeție montană, accesibilă publicului larg. Traseul este realizat conform standardelor occidentale, după modelul celor din Austria și Germania, cu sprijinul HeidelbergCement România, care are o lungă tradiție în susținerea proiectelor de conservare a biodiversității. Investiția totală s-a ridicat la aproximativ 20.000 de euro.
„Via Ferrata Astragalus va deveni o atracţie turistică în această arie protejată care nu va fi afectată prin prezenţa turiştilor. Prin acest obiectiv, muntele nu va aparţine numai alpiniştilor profesionişti, ci şi publicului larg. Diferenţa dintre un traseu de via ferrata şi un parc de aventură este că aici ne aflăm în mijlocul naturii sălbatice şi nu oriunde, ci într-o zonă spectaculoasă, Cheile Şugăului - Munticelu, un sit Natura 2000“, a declarat Ticu Lăcătuşu la inaugurare.
De ce Astragalus?: „Astragalus pseudopurpureus este o plantă-cheie pentru acest sit. A fost identitificată pentru prima dată în lume aici, şi tot aici creşte în proporţie de 95%. Merita ca această plantă să aibă ceva dedicat doar ei“, a precizat Ticu (Lăcătuşu)
Via ferrata, o istorie de un secol
Primele căi de tipul via ferrata au fost amenajate în timpul primului Război Mondial, în Alpi (nordul Italiei, la graniţa cu Austria), când soldaţii montau prinderi şi corzi de fier, ca să facă trecerea accesibilă. Numele italienesc a rămas de atunci (via ferrata = drum de fier), iar din anii 60 traseele au fost valorificate turistic, mai ales cele din munţii Dolomiţi.
În România, astfel de trasee au început să fie amenajate relative recent, până în prezent existând doar 8 zone de via ferrata (inclusiv cea din Neamţ). În acelaşi timp cu Astragalus, a fost amenajată o via ferrata pe Suhardul Mic, în zona Lacului Roşu (jud. Harghita), pe teritorul Parcului Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş.
„Spre comparaţie, gândiţi-vă că pe peretele de stâncă unde am amenajat noi via ferrata au urcat în total doar vreo 200 de oameni, după ce am încheiat noi lucrările, adică în noiembrie 2016, şi anul acesta, în timp ce pe Everest au urcat peste 6000 de persoane“, a mai spus Ticu Lăcătuşu. Între timp, având în vedere că noiembrie a fost o lună cu condiții meteo favorabile, deci până la începerea iernii, urcaseră pe Astragalus mai bine de 1000 de persoane.
Ce este un traseu de via ferrata?
Denumirea provine din limba italiană, însemnând „drum de fier”. Parcurgerea traseelor de via ferrata s-a dezvoltat ca o activitate de recreere de tip outdoor, care combină escalada și drumeția montană, cu un potențial foarte mare de dezvoltare în România.
Lungimea totală a traseului de via ferrata Astragalus este de 600 de metri, dus-întors, incluzând aproximativ 400 de metri de secțiune totală de mică dificultate și o secțiune totală de aproximativ 200 de metri de dificultate medie. Peretele de stâncă are o înălțime de circa 170 de metri, cu plecare de la cota 730 m și sosire în punctul culminant la cota 900 m.
Kit obligatoriu de escaladă, condiție fizică întreținută
Pentru parcurgerea traseului de via ferrata din Munticelu se utilizează un echipament obligatoriu, însă tehnica de parcurs e simplă, asemănătoare celei din parcurile de aventură. Totuși este necesară o condiție fizică bună. Pe lângă kit-ul obligatoriu, care include un ham, o cască și un set de carabiniere care se închiriază la fața locului, de la cabana Ecolog, aflată la baza traseului, vizitatorii trebuie să poarte mănuși de protecție (sunt OK unele fără degete, precum cele pentru bicicliști) și o încălțăminte corespunzătoare, preferabil bocanci de munte.
Iată ce consemna natgeo.ro la inaugurarea de la final de iunie 2017- primul alpinist român care a ajuns pe Everest a explicat şi cât de importantă este via ferrata din Cheile Şugăulu: „Un motiv pentru care este important traseul amenajat aici este că va fi de ajutor şi pe studenţi sau cercetători, care vor putea analiza de aproape flora zonei. Această investiţie înseamnă în primul rând educaţie. Este o rută aproape didactică, şi, pentru cei care o parcurg, am montat din loc în loc şi plăcuțe cu citate celebre pe tema naturii“.
Cum se ajunge la Via Ferrata Astragalus
Traseul de via ferrata este ușor accesibil publicului, acesta fiind situat la 18 km de fabrica de ciment HeidelbergCement din Tașca, pe drumul spre Lacul Roșu, vizavi de cariera de calcar din Bicaz Chei. Intrarea se face chiar din DN 12C, care leagă Transilvania de Moldova prin Cheile Bicazului. Ca bază de plecare este cabana Ecolog (715 m), unde este și sediul administrativ al ariei protejate. Traseul este deschis tot timpul anului, cu excepția iernii. Parcurgerea traseului propriu-zis costă circa 10 lei/persoană, care include închirierea echipamentului special de urcare.
Irina Păcurariu